Showing results by narrator "Iulia Popa" in All Categories

Corina te conduce cu un stil inconfundabil în lumea lui Mircea și Cati, unde vei râde, vei aștepta cu sufletul la gură următoarea aventură, vei pica pe gânduri, vei reflecta la propria ta poveste de dragoste.

Corina Ozon ține cont de dorințele cititorilor ei, iar cea mai mare dorință a acestora a fost ca aventurile lui Cati și Mircea să nu se sfârșească, dacă e posibil, niciodată. Așa s-a născut cel de-al cincilea volum al seriei Amanții, unde umorul, exprimarea realistă, situațiile spumoase, dar și sensibilitatea personajelor sunt cuceritoare.

Sunt Corina Ozon, cea care a disecat sufletul și mințile amanților și ți i-a pus pe tavă. Cea care a încercat, cu asumarea tuturor riscurilor, să te învețe să nu judeci, să nu fii prefăcut și să accepți să fii fericit.

Înainte să adorm, ne-am sărutat de "Noapte bună", iar eu i-am zis lui Cati: "Va trebui să trec pe la copii mâine, după ce văd care e treaba cu munca de acasă". "Desigur, ai văzut ce dulci sunt! Poate îi aduci la o plimbare pe aici.", a spus ea. Și s-a așezat cu ca­pul pe pieptul meu. O mângâiam pe păr încet, deja moțăia, iar eu mă gândeam ce situație complicată, să fii divorțat cu copii, să ai altă femeie și să mai fie și pandemie.

După zece ani de căsnicie, Dan şi Sylvie au o casă confortabilă, joburi motivante şi două gemene încîntătoare. Sînt fericiţi împreună şi îşi închipuie că ştiu totul unul despre celălalt, ba uneori chiar se întreabă dacă n‑au ajuns să comunice telepatic. Asta pînă cînd află că mai au de împărtăşit mai bine de jumătate de secol de căsnicie şi din momentul acela se dezlănţuie panica...

Paradox este alcătuirea Corinei. Blondă doar la păr, cu înfăţişare candidă de statuetă de Tanagra, greu de crezut că poate fi atât de spurcată la limbă şi oţeţită la fiere. Reporter par excelance, Corina are psihologia la vârful degetelor cu care tastează şi un umor dulce amar de numa numa. Şi mai are ea ceva fainisim. Nu suportă ipocrizia. Mircea şi Cati există în fiecare. Suntem noi, cei care măcar odată în viaţă am fost sinceri cu noi înşine şi cu ispita şi am călcat strâmb. Iar dacă unii s-au ţinut virtuoşi, tot au păcătuit în amantlâcul cu gândul.

Audrey poartă tot timpul ochelari cu lentile negre. Nu-i scoate nici măcar în casă. Nu iese niciodată în oraş, rar cînd schimbă două vorbe cu cineva pe care nu-l cunoaşte şi i se pare aproape imposibil să se uite în ochii oamenilor. Aşa e Audrey. Dar toate astea pînă într-o zi – cînd apare Linus, prietenul fratelui ei. Audrey descoperă că poate să vorbească cu Linus despre spaimele care nu-i dau pace. Linus o face să rîdă şi cu el nu se mai simte judecată nemilos de toată lumea. Încet-încet, Audrey se îndreaptă spre vindecare şi se îndrăgosteşte.

Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile.